Arhivă pentru Iulie 2014

Dunarea albastra (partea a II-a) – Austria

Ziua 8 Erlau (2215) – Inzell (2182) – 33 km

Dupa ce ne luam ramas bun de la echipa de organizare germana intram in Austria fara niciun semn oficial. Peisajul devine insa din ce in ce mai salbatic, dealurile lenese se transforma in adevarate chei, iar Dunarea impresurata din toate partile ne cearta cu nori de furtuna. Ajung in Inzell odata cu ploaia, iar dupa o scurta cina ma bag la somn in rapait mocanesc.

 

Ziua 9 -Inzell (2182) – Linz (2133) – 49 km

Cu gandul la ploaia ce inca ne pandeste ma pun la drum dis-de-dimineata si ajutat de curentul destul de vioi trec de barajul Aschach si dupa aceea de Ottensheim. Linz-ul ne asteapta cu vreme frumoasa si fanfara vesela asa ca stam pana tarziu in noapte la un pahar de bere.

 

Ziua 10 Linz (2133) – Wallsee (2094) – 39 km

Plec din Linz incurajat de un soare cu dinti si dupa ce trec de barajul de la Abwinden-Asten ajung pe dupa amiaza in Wallsee unde avem parte de aceeasi primire oficiala. Seara se termina rapid, deja am intrat in ritmul cazon de culcare inainte de ora 20:00 si trezit odata cu cocosii.

 

Ziua 11 Wallsee (2094) – Ybbs (2058) – 36 de km

Plecam din Wallsee impreuna cu Dan dis-de-dimineata speriati de prognoza care anunta vreme schimbatoare. Desi la briefieng ni se recomanda sa asteptam ora 15:00 pentru a trece ecluza Ybbs-Persenbeug, decidem sa ocolim pe cariucor si punem caiacele destul de dificil datorita curentului foarte aproape de centrala electrica. Ajungem in tabara in jurul orei 13:30 si reusim sa punem corturile chiar inainte sa inceapa furtuna. Intrucat mai sunt de venit peste 30 de caiace facem o echipa ad-hoc pentru a aduce barcile pe mal pe o panta care datorita ploii se transforma in off-road.

 
Ziua 12 Ybbs (2058) – Aggsbach Marcht (2027) 31 km
Dupa ploaia de aproape 12 ore cei mai multi dintre participanti pleaca dis-de dimineata. Ajutati de vantul din spate si de vremea frumoasa cei 31 de km trec aproape fara niciun efort, multi dintre noi transformand umbrelele in vele ad-hoc. Seara avem parte de aceeasi primire oficiala cu bere si muzica.

 

Ziua 13 Aggsbach Marcht (2027) Mautern (2024) 23 km

Cea mai scurta distanta de padelat de pana acum trece prin cea mai frumoasa parte a Dunarii de pana acum, regiunea Wachau. Profit de vremea frumoasa si fac opriri in doua localitati de pe drum, Weibenkirchen si Durnstein. In prima vizitez muzeul zonei iar in a doua imi fac curaj sa urc pana la cetatea situata la aproape 400 de m deasupra nivelului marii. De aici privelistea e absolut superba, e primul loc in care Dunarea e cu adevarat albastra.

 

Ziua 14 Mautern (2024) Tulln (1962,4) 41,4 km

O zi frumoasa, dupa primii 13 kilometri trecem de barajul Altenwörth si dupa pranz ajungem in marina din Tulln. Caiacele le caram destul de mult pe roti pana in campingul zonei, dar dupa ce punem cortul profitam de cateva ore de relaxare. Mike, americanul de 75 de ani face un show total cand ne pune sa ascultam muzica sarbeasca la walk-men-ul vechi de 25 de ani, cei doi carnati ramasi de izbeliste dupa masa de seara fiind oferiti bonus celui care doresc o caseta batrana cu “Sprache Deutch”.

 

Ziua 15 Tulln (1962,4) – Vienna (1923,4) 39 km

Plecam de la Tulln destul de tarziu cu promisiunea unei zile insorite si dupa ce trecem de barajul Greifenstein, decidem sa facem o scurta pauza de relaxare. Locatie frumoasa pe malul unul lac furat Dunarii, multa lume la plaja, bere rece. In fata noastra inca 26 de km de padelat, dar cu gandul la ziua de pauza ce urmeaza decidem sa ne luam un bonus de acum. Asa ca luam inca o bere, apoi inca una, 10 minute se transforma intr-o ora, si inca una. Plecam cam molesiti, dar incurajati de speranta curentulului ce ne ajuta dupa baraj. Mergem cu un ritm destul de bun pana la intrarea in Viena, dar ultimii zece kilometri trec surprinzator de greu, cu multe opriri de poze la cele 9 poduri pe sub care trecem. Ajungem dupa 6 seara in tabara, punem cortul si dupa o masa la clubul local de club ne bagam la somn. A doua zi, de pauza, cei mai temarari pleaca sa viziteze Viena, eu raman la caiac pentru a profita de dolce far niente.

 

Ziua 17 Viena (1923,4) – Hainburg (1883,5) 39,9 km

Speriati de promisiunea unei ploi ce o ursesc prognozele, punem caiacele pe apa putin dupa ora 6 dimineata si plecam spre ultima destinatie din Austria. Cativa stropi de ploaie rataciti tin loc de factor motivator la vaslit, asa ca ajungem in Hainburg putin dupa pranz. Aici plecam sa vizitam orasul, o fosta cetate medievala plina de istorie. Dam din intamplare si de un loc ceva mai trist, poarta cetatii numita Fisher’s Gate, un loc unde in 1683 cei 8000 de locuitori au incercat sa fuga catre Dunare de invadatorii otomani, dar datorita faptului ca poarta se deschidea spre interior au ramas prinsi in propria capcana si au pierit aproape in intregime.

Cateva instantanee din prima parte a TID-ului

TID Germania – Austria – Slovacia

Anunțuri

Dunarea albastra (partea I) – Germania

Toata copilăria am petrecut-o pe malul Dunării, la Harsova. Ascundeam hainele în boscheti si treceam inot in insula botezata proletar “23 August”.  Dupa ce incingeam cateva ore de fotbal cu vreo minge sparta adusa de ape, stomacul ne indruma catre activitati mai pragmatice. Cei mai curajosi dintre noi cautau cu mainile goale raci si scoici in gaurile din namol, iar aia mai cu teama de ciupituri vanau oale ciobite esuate pe mal. Cu chibrituri carate in gura ca sa nu se ude incropeam un pranz ad-hoc cu delicatese acvatice constand din raci mai degraba inecati decat fierti si scoici care aveau consistenta unei bucati de cauciuc cu gust de namol. Plecam spre case obositi si cu burtile aproape pline cu gandul la ziua urmatoare.

Dupa ce am am devorat aventurile lui Huckleberry Finn si a fugarului  Jim pe Missisipi am inceput sa-mi fac planuri indraznete: fur o camera de tractor de la unchiul Ion si plec si eu la vale pe Dunare. Timpul a trecut, tractorul s-a dus la fier vechi, iar planurile s-au prafuit intr-un sertar al amintirilor. Pana anul trecut. Cand prietenul Valentin imi povesteste de o expeditie internationala ce vine cu caiacul tocmai din Germania. Oau! Mi se pare o idee foarte faina si decidem sa ne alaturam si noi pe zona romaneasca. Asa ca timp de noua zile padelam vreo 300 de km pana la Sfantul Gheorghe. Ploaie, vant, soare puternic, tantari, frig la cort, multe ore monotone de dat la vasle, mancare la conserva. Nu e usor, dar cand ne gandim la temerarii care au venit asa peste doua luni ne facem curaj.

Anul asta imi iau inima-n dinti si decid sa incerc si eu marea cu degetul. Sau mai bine zis Dunarea cu padela. Dupa o mini vacanta cu familia la izvoarele fluviului raman la Ingolstadt, punctul de plecare al Tour International Danubien. O expeditie ce are loc in fiecare an incepand cu 1969 si in care curajosi de toate natiile vaslesc pe Dunare cu destinatia finala Marea Neagra.  In total 2516 kilometri, 9 tari si aproape doua luni jumatate de aventura pentru cei care si-au propus sa faca toata calatoria.

 

Ziua 1 – Ingolstadt (km 2455)- Kelheim (km 2411) – 44 km

Desi imi fixex ora de plecare 9.00, aranjatul bagajelor in caiac imi ia mult mai mult decat imi propun. Pana la urma pun barca pe apa dupa ora 11, printre ultimii. Dupa primii 12 km parcursi pe o Dunare neasteptat de linistita ajung la primul hop. Barajul Vohburg ce trebuie trecut printr-o ecluza actionata de pe mal printr-un panou de comanda. Cum nu stiu germana, imi fac probleme ca nu ma voi descurca, dar am noroc de cateva doamne amabile de pe mal care actioneaza manetele cu bine cunoscuta precizie germana. Dupa baraj, Dunarea eliberata de betoane porneste la vale ceva mai naravasa asa ca urmatorii treizeci de kilometri ii parcurg intr-un ritm ceva mai sustinut. Ajung in tabara putin dupa ora 18:00, montez cortul si ma bag la somn rapid dupa o zi destul de obositoare.

 

Ziua 2 – Kelheim (km 2411) – Regensburg (km 2383) – 29 km

Dupa experienta din ziua anterioara reusesc sa ma pun pe apa mult mai repede, asa ca la ora 8 deja sunt in drum spre Regesburg. Dupa 10 kilometri ajung la urmatorul baraj ce poate fi trecut printr-un fel de tobogan special facut pentru barci cu doar un an inainte. Desi la briefieng ni se recomanda sa ocolim barajul pe mal, imi iau inima in dinti si reusesc sa cobor caiacul prin “water slide” fara mari emotii. Dupa o pauza de pranz prelungita intr-un sat de pe drum ajung la Regensburg undeva in jurul orei 15:00. Seara plec la plimbare prin vechea citadela, un oras cu o istorie de peste 2000 de ani, cu piete vesele, case colorate si turnuri semete. Catedrala orasului, desi nu atat de inalta ca cea din Ulm arata extraordinar, iar agitatia pestrita de pe strazi confirma renumele de “northernmost city of Italy”.

 

Ziua 3 – Regensburg (km 2383) – Straubing (km 2327) – 55 km

Pun caiacul pe apa devreme cu gandul la distanta aproape dubla fata de ziua anterioara. Dupa ce imi iau ramas bun cu regret de la turnurile din Regensburg trec rapid de primul baraj si dupa inca vreo patru ore de barajul Geisling. O scurta pauza de masa si vaslesc spre ultima poarta a zilei, barajul Straubing. Acolo trec prin tobogan cu ceva emotii, barca prinde mai multa viteza decat ma astept si lovesc malul de beton destul de puternic, aproape ma rastorn. Ajung cu bine in Straubing pe inserat, admirand multele turnuri ale orasului ce se reflecta in apa fluviului.

 

Ziua 4 – pauza Straubing

Dupa prima suta de kilometri de padelat ne bucuram de prima pauza si profitam de timp sa descoperim Straubingul. Istoria orasului incepe cu o asezare celtica numita Sorviodurum. Urmata apoi de romani care au construit cateva locuinte. In anul 1218, ducele Ludwing der Kelheimer, proaspat mostenitor al unei averi impresionante de la decedata sotie cu 20 de ani mai in varsta a decis sa faca o mutare de marketing inteligenta. Asa ca a promovat orasul ca destinatia cea mai ravnita pentru nobilii din perioada si i-a incurajat sa-ti promoveze stilul arhitectural din propria zona. Asa ca toate casele in stil germanic au primit fatade care de care mai colorate, in toate stilurile posibile.

 

Ziua 5 -Straubing (2327)– Winzer (2267) – 60 km

Dupa ziua de pauza ne asteapta cea mai mare distanta de parcurs de pana acum. Ajutat de curentul Dunarii si de compania placuta a celuilalt roman, Dan, parcurg distanta fara mari probleme. O singura exceptie, o rasturnare datorata abordarii gresite a afluentului Isar, dar care se soldeaza doar cu o sperietura.

 

Ziua 6 -Winzer (2267) – Erlau (2215) – 52 km

O zi la fel de lejera ca ziua anterioara, cu o Dunare prietenoasa pe intreg parcursul pana la unirea cu Inn-ul, in Passau. Aici Dunarea calda si linistita ca o cafea cu lapte intr-o dimineata de vara este aproape coplesita de un Inn navalnic si inghetat, ce aduce un debit de apa laptoasa de cateva ori mai mare decat calmul fluviu. Aici Dunarea are ultimul loc in care i se contesta suprematia, doar vreo 50 de kilometrii lipsindu-i naravasului rau ce izvoraste din ghetarii elvetieni sa preia conducerea pana la Marea Neagra.

 

Ziua 7 – pauza Erlau/Passau

O zi la fel de frumoasa ca cea din Straubing, cu un Passau superb, plin de istorie si de cladiri care mai de care mai impresionante. Seara are loc petrecerea de ramas bun din Germania, intrerupta abrupt de o furtuna suparata de vara.

Cateva instantanee din prima parte a TID-ului

TID Germania – Austria – Slovacia


Citeste prin RSS

Iulie 2014
L M M M V S D
« Mai   Aug »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031