Povestea bibliotecarei

Prima dată am intrat într-o bibliotecă de mână cu bunicămea, cred că prin ‘85. Aveam nouă ani, vacanța de vară dintr-un orășel prăfuit de pe malul Dunării. Sătulă tot răsfoiesc la nesfârşit cele câteva cărţi vechi uitate de taică-miu în dulapul din hol, mamaie s-a hotărât scape de mine aruncându direct în fluviul literar.

Cu teamă mi-am ales prima carte şi, deşi am terminat-o în trei zile, am dus-o înapoi după o săptămâna. Miera teamă ca tanti Viorica, doamna bibliotecar, nu creadă am adus-o fără o citesc. A zâmbit când a văzut chinui jumătate de oră decid pe care dintre următoarele trei prințese înfoiate  o iau acasă, şi mi-a spus le pot lua pe toate. Din momentul acela am prins aripi. Jules Verne, Karl May, Constantin Chiriţă, Mark Twain. Toți zgâlţâiau sub braţ în timp ce aproape alergam spre casă. Ajuns acolo le devoram flămânzilă ajuns în ţara cârnaţilor. La un moment dat bunicămea îngrijorată duc aşa des la biblioteca bănuia m-am îmbolnăvit de boală lui Nică al lui Ștefan a Petrei, fuga la scăldat. Când s-a convins vizitele mele erau numai în direcţia corectă, a încolţit alt gând. Oare nu se poate scrânti copilul de la atâta carte? Aşa mi-a făcut program, cel mult două cărţi pe săptămâna. De unde ştie eu foloseam aceeaşi carte ca acoperire pentru liniştea ei, iar celelalte le citeam pe sub alibiul cu coperţi ca un hoţ de cuvinte.

Anii au trecut, aventurile lui Huckleberry Finn s-au transformat în luni întregi de bălăceală în Dunăre. Iubirile din Cireşarii în sărutările înfiorate din faţă porţii drăguţei. Şi vânătorile lui Winnetou în fuga de câinii care petreceau până aproape de acasă.

M-am reîntors cu puţină teamă acum câteva zile la biblioteca de unde a început povestea. Teama biblioteca a fost făcută un magazin alimentar. Teama va avea un lacăt mare pe o clădire în paragină. Şi cu teama cea mai mare, nu voi simţi nimic atunci când voi paşi înăuntru. Şi a fost momentul acela magic în care am simţit mirosul de carte pe care nu poţi -l uiţi. Şi în care m-am dus glonţ la raftul pe care-l iubeam cel mai mult. Cărţile de aventuri. Acelaşi fior când vezi volumul pe care ai venit -l iei acasă te aşteaptă cuminte în raft. Aceleaşi cotoare de carte reparate cu pânză şi lipici. Aceiaşi cireşari care de-abia aşteaptă reînceapă aventura prin Peştera Neagră.
Am stat şi m-am gândit de ce e atât de fascinantă această meserie pe care cei mai mulţi o vedem doar fiind un loc de muncă prost plătit în care singurul vis e ajungi la pensie. Şi mi-am dat seama bibliotecarul are un dar magic. Poate vedea flacăra din ochii celui care tocmai a ales o carte. Acolo unde cei mai mulţi văd simple foi, bibliotecarul vede tot atâtea zmeie. Pe care oamenii mai mari sau mai mici care vin să împrumute o carte le ridică sus, tot mai sus sperând ca la un moment dat cuprindă totul.
Un profesor te pregăteşte devii adult. Un bibliotecar te mai lasă puţin rămâi copil. Sărutmâna, tanti Viorica.

20171019_140226

Reclame

0 Responses to “Povestea bibliotecarei”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




Citeste prin RSS

octombrie 2017
L M M J V S D
« aug.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: